Last update: 23 Nov 2023 20:57 UTC
Short link to this article: https://truckersmp.com/index.php/kb/616
ProMods Europe este un mod excelent de a explora tărâmuri noi pe TruckersMP, cu mii de kilometri de drumuri noi, nu veți rămâne niciodată fără lucruri noi de descoperit.
În acest ghid, pas cu pas, veți afla tot ce este necesar pentru a instala și a explora serverele ProMods de TruckersMP!
Atenție:
Trebuie să dețineți toate DLC-urile listate aici pentru a vă putea juca ProMods Europe
Dacă ați jucat ProMods Europa pe singleplayer înainte, nu trebuie să faceți nimic cu excepția de a vă asigura că folosiți cea mai nouă versiune. Altfel, veți primi un mesaj de eroare ce vă atenționează că fișierele modificate lipsesc în momentul în care încercați să vă conectați pe un server ProMods
Este posibil ca joburile World Of Trucks să nu funcționeze corect pe ProMods, aceasta este o limitare cauzată de joc atât în single-player cât și pe TruckersMP.
Navigați către https://www.promods.net și creați un cont, sau logați-vă pe contul dumneavoastră, în cazul în care aveți deja unul.
Navigați către https://www.promods.net/setup.php?game=ets. Vi se cere să alegeți o limbă, iar apoi se va crea un fișier "def".
Selectați modul preferat de descărcare pentru ProMods Europa. Opțiunea cu plată (mai rapidă) vă va permite să descărcați tot mod-ul într-o singură arhivă, la o viteză mai mare comparativ cu opțiunea gratuită (lentă). Dacă alegeți opțiunea lentă, va trebui să descărcați toate fișierele pe rând.
Odată ce a fost finalizată descărcarea, extrageți toate fișierele din arhivă. Găsiți mai multe informații despre extragerea fișierelor aici.
Notă: Pachetul opțional **Middle-East Add-On Pack și **The Great Steppe Add-On Pack sunt compatibile și disponibile pentru serverele TruckersMP ProMods în cazul în care doriți să le instalați. Cele de Trailer și Company Pack nu sunt compatibile cu TruckersMP.
Odată ce ați descărcat toate fișierele necesare pentru ProMods, navigați către folderul Euro Truck Simulator 2 și mutați toate fișierele în acest folder. Acest folder se află, de obicei, în Documents, în caz contrat doar cacă ați modificat această setare din launcher.
Notă: Vă rugăm să nu puneți fișierele în folderrul de moduri TruckersMP. Trebuie să folosiți folderul de moduri al directorului Euro Truck Simulator 2. În plus, nu schimbați numele niciunuia dintre fișierele de ProMods, în caz contrar nu vor fi recunoscute de lansatorul de joc TruckersMP - acest fapt include și numerele care au fost adăugate fișierelor duplicat, precum “(1)”.
Rețineți că TruckersMP-ul are propriul manager de modificări, așadar nu veți vedea ProMods în Mod Manager-ul din joc.
Porniți launcher-ul de la TruckersMP, selectați opțiunea de a lansa Euro Truck Simulator 2 și conectați-vă la un server care are iconița de ProMods. Vă rugăm să rețineți că poate dura ceva timp până când veți trece de ecranul de încărcare - acest lucru este în totalitate normal. Euro Truck Simulator 2 vă va arăta o avertizare de tipul "Missing modifications detected". Trebuie să dați click pe “Load Anyway” și ProMods va porni corect.
Dacă selectați serverul de ProMods și întâmpinați vreo eroare, trebuie să citiți eroarea respectivă și să o rezolvați. În cazul în care nu puteți rezolva eroarea, aveți tot dreptul să ne contactați echipa de support la https://truckersmp.com/support/ticket/create
Vă rugăm să rețineți că redistribuirea fișierelor ProMods nu este permisă! Asta se consideră piraterie de software și este infracțiune. În plus, este împotriva regulilor TruckersMP.