Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

The Union of the Romanian Principalities, also known as the Little Union, took place in the middle of the 19th century with the unification of the states of Moldova and Wallachia under the name of the United Principalities of Moldova and Wallachia. The process of unification, based on the strong cultural and economic rapprochement between the two countries, reached a decisive stage, which proved to be irreversible, with the election of the Moldavian colonel Alexandru Ioan Cuza as ruler of both principalities, on January 5, 1859 in Moldova and 24 January 1859 in Wallachia.

The process began with the adoption of the Organic Regulations between 1831-1832 in Muntenia and Moldavia, which stipulated the need for political unification, followed by customs agreements between 1833 and 1835 and the liquidation of customs posts between the two working areas on January 1, 1848, during his reign. Mihail. Sturdza, respectively Gheorghe Bibescu. The outcome of the Crimean War temporarily eroded the Russian Empire's geopolitical ambitions on the lower Danube, without effectively consolidating the Ottoman Empire on which the principalities depended, which created a favorable context for the union's achievements. [1] The popular vote in favor of union in both countries, resulting from ad hoc Assemblies in 1857, led to the Paris Convention of 1858, an agreement between the Great Powers, which accepted a more formal union between the two countries, with governments. . different and with some common institutions. At the beginning of 1859, the Moldavian unionist leader Alexandru Ioan Cuza was elected ruler of Moldavia and Wallachia, an act that brought the two states into a personal union. In 1862, with the help of the unionists of the two countries, Cuza unified the Parliament and the Government, achieving the political union. After his removal from power in 1866, the union was consolidated by his successor, Prince Carol of Hohenzollern-Sigmaringen, and the constitution adopted that year named the new state Romania.