[RO] Trans Express


„Conducem oriunde și oricand”

Jocurile video și impactul asupra sănătății

By robert_edy1   |   27 Jul 2022 19:00 UTC | Updated on 19 Aug 2022 15:50 UTC

Indiferent de platforma pe care sunt accesate, fie PC, smartphone sau consolă, de tipul și durata acestora, jocurile video au reprezentat încă din anii ’50 una dintre cele mai la îndemână activități realizate în scopuri de relaxare. Influența pe care jocurile video o au asupra persoanelor care le utilizează variază în funcție de numeroși factori.

Aceștia țin atât de mediul din care provine persoana respectivă, de cadrul familial, de existența diverselor afecțiuni, cât și de jocul în sine, genul și caracteristicile acestuia. Luând toate aceste variabile în considerare nu se poate ajunge în niciun mod la vreuna dintre concluziile: „jocurile video sunt rele!” sau „jocurile video sunt bune!”.

În acest articol veți găsi exemplificate studii și statistici care abordează jocurile video din ambele puncte de vedere: drept un mijloc de învățare, dezvoltare și îmbunătățire a unor aptitudini, cât și drept o activitate care dă dependență și care intervine negativ în rutina zilnică.

Organizația Mondială a Sănătății – jocurile video

Conform unui raport realizat în 2016 de către The European Mobile Game Market, numărul persoanelor care joacă jocuri video depășește 2,5 miliarde la nivel mondial. Numai în Statele Unite ale Americii, peste 64% din populație joacă jocuri video, media de vârstă a jucătorilor fiind 33 de ani în cazul bărbaților și 37 de ani în cazul femeilor.

Deși în SUA, numai 21-27% dintre jucători petrec maxim 10 ore pe săptămână realizând această activitate, există totuși și indivizi pentru care jocurile video devin mai mult decât un simplu mod de relaxare, putând să le afecteze sănătatea atât fizic cât și psihic. Mai multe statistici relevante pot fi accesate aici.

La mijlocul anului 2018, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a elaborat Cea de-a 11-a Revizie a Clasificării Internaționale a Bolilor (11th Revision of the International Classification of Diseases) (ICD-11), document în care a fost introdus și definit sindromul „gaming disorder” sau adicția de jocuri video.

Information


Tag: [RO] Trans Express
Language: Romanian
Created: 23 Mar 2020 12:25 UTC
Supported Games
Euro Truck Simulator 2
American Truck Simulator
Owner: robert_edy1
Members: 190
Recruitment: Open